Constantin Budescu (29 de ani), cel mai important om al FCSB-ului, nu va avea aceeași soartă ca a lui Alexandru Băluță de la CS U Craiova, care, după ce l-a criticat public pe antrenor, a fost exclus din lotul oltenilor pentru un meci. Nicolae Dică, antrenorul liderului, a spus în conferința de presă dinaintea partidei cu Astra că nu există motive pentru ca „Budi” să nu fie titular.
Budescu a făcut câteva declarații dure la finalul meciului cu CS U Craiova (2-0), partidă în care a fost schimbat la pauză de Nicolae Dică. Omul venit de la Astra a spus că s-a simțit „folosit” și „nerespectat”. Și Băluță, unul dintre cei mai importanți oameni ai Craiovei, și-a criticat antrenorul, pe Devis Mangia. Italianul l-a scos din lot pe decarul său, însă Budescu nu va avea aceeași soartă, spune Dică, chiar dacă Gigi Becali l-a criticat, la rândul său, public pentru ieșirea avută.
Băluță a văzut din tribună meciul CS U Craiova – CSM Poli Iași (4-1), Budescu va fi, cel mai probabil, titular în partida cu Astra, de la Giurgiu: „Pentru mine nu a fost un moment greu. Am avut o discuție cu Budescu, i-am transmis ce aveam de spus. Atmosfera e foarte bună. Atât timp cât suntem pe primul loc, avem rezultate bune, nu are de ce să nu fie o atmosferă bună. Atât timp cât avem rezultate, înseamnă că am făcut bine ce am făcut”, a spus Nicolae Dică, la conferința de presă de duminică, organizată înaintea meciului cu Astra, de luni.
„De ce să nu fie Budescu titular? Nu cred că se poate face comparație între ce a declarat Budescu și ce a declarat Băluță. Fiecare club își face strategia lui, decide cum să facă. Budi oricum regretă ceea ce a spus după meciul cu Craiova”, a mai spus antrenorul de la FCSB.
„Ușor nu mi-a fost, dar atunci când am venit la Steaua mă așteptam și la lucrul acesta. Când vii la o echipă care are 6-7 jucători în naționala mare, 3-4 la naționala de tineret și la naționala de juniori, sunt jucători cu personalitate și trebuie să îi faci pe acești jucători să dea totul. Eu cred că în mare parte am reușit acest lucru”, a adăugat Dică.
Întrebat dacă intervențiile patronului l-au ajutat, antrenorul roș-albaștrilor a răspuns: „Normal că m-a ajutat și patronul, a avut un punct de vedere, și-a spus cuvântul și au fost lucruri importante pe care domnul Becali i le-a transmis lui Budescu. M-a ajutat acest lucru”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER